Încercăm să fim suficient de buni pentru fiecare om pe care îl întâlnim. Să nu dezamăgim, să nu supărăm, să explicăm, să justificăm, să demonstrăm că am avut intenții bune. Și, fără să ne dăm seama, ajungem să ne schimbăm în funcție de cine se află în fața noastră.

Poate că ai simțit și tu asta. Ai luat o decizie și imediat au apărut părerile. Unii au spus că ai fost prea dur. Alții că ai fost prea permisiv. Unii au spus că ai renunțat prea repede. Alții că ai insistat prea mult. Ca părinte, probabil ai trecut prin asta de nenumărate ori. Dacă stabilești limite, cineva îți spune că ești prea sever. Dacă ești blând, altcineva îți spune că îți răsfeți copilul. Dacă alegi o anumită școală, cineva consideră că nu este cea potrivită. Dacă alegi terapia, cineva spune că nu este necesară. Dacă nu alegi terapia, altcineva întreabă de ce ai așteptat atât. Și atunci apare întrebarea:

Pe cine încercăm, de fapt, să mulțumim?

Există o diferență importantă între a asculta opinii și a trăi pentru aprobarea celorlalți. Opiniile pot fi valoroase. Ne pot ajuta să vedem lucruri pe care le-am omis. Dar atunci când fiecare decizie este filtrată prin întrebarea „Ce vor spune ceilalți?”, riscăm să pierdem contactul cu propria noastră voce.

Copiii învață și acest lucru de la noi. Dacă ne văd schimbându-ne permanent pentru a fi acceptați, vor învăța că valoarea lor depinde de aprobarea celor din jur. Dacă ne văd asumându-ne alegerile cu respect, dar și cu încredere, vor învăța că nu este nevoie să fie pe placul tuturor pentru a fi oameni valoroși. Și una dintre cele mai importante lecții pe care le putem oferi copiilor noștri este aceasta:

Nu trebuie să fii iubit de toată lumea pentru a te respecta pe tine însuți.

Întâlnesc deseori părinți, adolescenți și adulți care se simt epuizați încercând să răspundă așteptărilor tuturor. Prin psihoterapie, consiliere, grupurile de suport pentru părinți și activitățile de dezvoltare personală, lucrez la un obiectiv simplu, dar deloc ușor: Să învățăm să diferențiem vocea celorlalți de propria noastră voce. Pentru că liniștea apare atunci când deciziile noastre sunt ghidate de valori, nu de teama de a fi judecați.

Poate că merită să te întrebi:

• Câte dintre deciziile mele sunt luate din convingere și câte din dorința de a fi aprobat?
• Ce alegere am amânat de teamă că voi fi criticat?
• Dacă nu mi-ar fi frică de părerea celorlalți, ce aș face diferit?
• Ce vreau să învețe copilul meu despre curajul de a fi el însuși?

Cea mai grea alegere nu este să iei o decizie. Ci să rămâi împăcat cu ea, chiar și atunci când nu toată lumea o înțelege.

Acest articol a fost inspirat de episodul al patrulea din seria Adevăruri Valoroase Ascunse în povești. În povestea „Tatăl, fiul și măgarul”, descoperim că oamenii vor avea întotdeauna păreri diferite despre ceea ce facem. Adevărata provocare nu este să îi mulțumim pe toți, ci este să nu ne pierdem pe noi înșine încercând.

Adevărul valoros de luat cu tine este:  Nu putem controla părerile celorlalți, dar putem alege ca viața noastră să fie ghidată de valori, nu de aplauze sau de critici.

 

Am o provocare pentru tine: Închide ochii pentru câteva secunde și răspunde sincer la această întrebare: De câte ori ai ales ceea ce era bine pentru ceilalți, deși în interior simțeai că nu este bine pentru tine? Nu este nevoie să răspunzi acum.Dar poate că merită să te întrebi de ce.

Și un exercițiu de reflecție: Data viitoare când urmează să iei o decizie importantă, oprește-te pentru un minut și întreabă-te:

• Fac această alegere pentru că este în acord cu valorile mele? 
• Sau pentru că îmi este teamă de reacția celorlalți? 

Uneori răspunsul apare imediat. Alteori are nevoie de puțin curaj.

 

Uneori, o poveste durează două minute. Dar adevărul pe care îl lasă în urmă ne poate însoți o viață întreagă.